19.04.2018

Trei motive pentru care Marius Copil sustine ca tenisul este un sport sanatos

Trei motive pentru care Marius Copil sustine ca tenisul este un sport sanatos

Ca sportiv de performanta, fac miscare de dimineata pana seara. Cand nu ma antrenez pe teren, ies la alergat sau ma gasesti in sala de forta. Ca sa va puteti face o idee, cand ma pregatesc pentru turnee, fac trei antrenamente pe zi de sase ori pe saptamana. 

Asa se explica si fizicul meu sportiv. E un stil de viata pe care il am de mic si ma face sa ma simt mereu in forma, sa nu mai vorbim despre beneficiile care vin si in plan mental. 

Stiai ca cel mai lung meci din istoria tenisului a tinut 11 ore? Intr-un meci la simplu cu o durata medie, poti arde aproximativ 600 de calorii. Asta pentru ca atunci cand joci tenis te afli intr-o continua miscare.

Am recomandat mereu tenisul si sportul, in general, pentru sanatatea fizica si psihica. Orice meci de tenis e de fapt o suita de o mie de sprinturi mici si asta nu o spun eu, Marius Copil, ci celebrul Bjorn Borg. Ei bine, eu as adauga faptul ca, in functie de cat de dificila e partida, am putea sa o comparam si cu echivalentul a 2000 de sprinturi. Mai ales daca adversarul tau e un tenisman din top 50 ATP.

Nici macar nu incerc sa te conving ca tenisul e cel mai bun sport pentru sanatate, dar cum sa nu te gandesti la asa ceva cand toate studiile arata ca atat tenisul cat si alergatul cresc pulsul pentru perioade indelungate de timp, exact ca la antrenamentele de interval.

Nu iti face griji pentru inima, medicii britanici si scotieni sustin ca sportul meu preferat reduce riscul de moarte cu 47%.

De ce e tenisul cel mai bun sport? Pentru ca te ajuta sa faci un antrenament complet pentru toate grupurile de muschi. Cand servesti iti lucrezi abdomenul, picioarele si bratele. Cand alergi dupa minge iti lucrezi coapsele si umerii, iar la rever iti incordez tricepsul si antebratul. 

In concluzie, sunt putine sporturi pe care le putem compara cu tenisul. Aici ai intensitate ca la un meci de box, combinata cu miscari elegante ca de balet. Mi-ar placea sa vad cat mai multi dintre voi pe teren. 

Spuneti-va parerea

tenis,marius copil,marius copil,sport sanatos,sanatate fizica si psihica

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies | OK, inchide